luni, 8 decembrie 2014

Saptamana fructelor si legumelor donate



,,Saptamana fructelor si legumelor donate”

            In săptămana 17-21 noiembrie, elevii şi profesorii Şcolii gimnaziale ,,George Cosbuc” 23 August s-au organizat şi au răspuns prompt invitaţiei lansate în cadrul în cadrul Programului Educaţional  SNAC (Strategia Naţională de Acţiune Comunitară).
            Aceştia, s-au implicat  în cadrul campaniei “Saptamana fructelor si legumelor donatecolectând o cantitate considerabila de legume şi fructe precum si borcane de dulceata si muraturi. Această acţiune a fost primită cu bucurie atât de elevii voluntari, de cadrele didactice ale şcolii noastre, dar şi de părinţii elevilor care au răspuns pozitiv în faţa unor astfel de iniţiative.
            Scopul acestei campanii este acela de a sensibiliza elevii şi profesorii cu privire la situaţia dificilă în care se află copiii afectaţi de lipsa de alimente. De darnicia donatorilor au beneficiat 12 elevi ai şcolii aflaţi in dificultate.
 Prin acest demers se intenţionează consolidarea abilităţilor copiilor de a trăi împreună cu ceilalţi într-o societate unită şi solidară, în care contează valenţele umanitare, implicarea, angajamentul, responsabilitatea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu